Clorurarea poate fi efectuată prin adăugarea de gaz clor în apă sau prin adăugarea de hipoclorit de sodiu sau de calciu. Gazul de clor se dizolvă parțial în apă pentru a forma ioni de hidrogen (H +), ioni de clorură (Cl-) și acid hipocloric (HOCl). Hipocloritul de sodiu sau de calciu dizolva parțial pentru a forma acid hipocloros și apoi unele dintre acidul hipocloric formează ioni de hipoclorit și ioni de hidrogen.
Raportul dintre cantitatea fiecărei forme de clor depinde de pH și de temperatură.
Sub pH 2, aproximativ jumătate din clor este Cl2 și jumătate este acidul hipocloros. Între pH 2 și pH 7,2, mai mult de jumătate din clor este prezent ca hipoclorit. Aproximativ 70% este acid hipocloros și 30% este hipoclorit la pH în jur de 7. La pH 7.2, începe să predomine ionul de hipoclorit.
Produsul acid hipoclor este mult mai bine dezinfectant, astfel încât apa trebuie să fie undeva mai mică de pH 7,2. Capacitatea de dezinfectare a clorului este mult redusă pe măsură ce pH-ul crește.
Cele două specii chimice formate de clor în apă, acidul hipocloros și ionul hipoclorit, sunt în mod obișnuit denumite "clor liber disponibil".
Clorul liber care este testat prin benzi de testare sau un kit de testare este alcătuit din 2 părți, acid hipocloros și ion de hipoclorit. Deci, atunci când se testează pentru clor, pH-ul apei trebuie testat pentru a determina eficiența dezinfectării. Regula principală de aplicat este .. să aibă un pH de 7,2 sau mai mic pentru o bună dezinfecție.
De obicei nu există tot clorul ca clor liber. Depinde cât de mare este materia organică, în special materia organică azotată. Clorul reacționează cu amoniac sau cu amine organice pentru a forma cloramine . Acest clor se numește clor combinat. Cloraminele au o putere de dezinfectare mai mică decât clorul liber, dar au avantajul de a fi mai persistente.
Găsirea unei valori pentru clorul combinat este efectuată, în mod obișnuit, prin măsurarea clorului liber, apoi total. Clorul combinat se găsește scăzând valoarea clorului liber din valoarea totală a clorului. S-ar putea să existe o valoare totală mare, dar o citire liberă scăzută. Aceasta înseamnă că o mare parte a clorului este legată ca clor combinat și, prin urmare, este mai puțin eficientă pentru dezinfecție.
Metoda DPD. Cea mai obișnuită metodă pentru clorul liber este metoda DPD. La pH aproape neutru, clorul oxidează DPD pentru a forma un compus colorat cu purpuriu. Cu toate acestea, această metodă funcționează numai pentru niveluri scăzute de clor până la aproximativ 10 ppm. La niveluri mai ridicate de clor, reacția se desfășoară dincolo de compușii colorați cu purpuriu, cu o "albire a culorii" de culoare mai profundă.
În mod normal, cloraminele reacționează doar încet cu DPD. Pentru a include cloraminele în testele care utilizează DPD, se adaugă iodură înaintea DPD. Iodura reacționează cu cloraminele pentru a forma un compus care va reacționa cu DPD pentru a forma o culoare purpurie. Astfel, după adăugarea iodurii în soluția de testare și apoi după adăugarea DPD, culoarea finală va reprezenta clorul liber și combinat. Aceasta se numește Clor total. Astfel, pentru a găsi combinatul corin, se efectuează două teste, una cu iodură și cealaltă fără iodură adăugată.
Într-o variație a testului DPD, mai degrabă decât să se bazeze pe măsurarea vizuală sau instrumentală a intensității culorii magenta, unele kituri utilizează o titrare. Aceasta funcționează atât pentru componentele libere, cât și pentru componentele combinate. Titrantul este un agent reducător care transformă compusul colorat de culoare galbenă pentru a forma o soluție incoloră. Se calculează clorul din cantitatea de titrant utilizată.
Metoda iodometrică. Pentru nivele mai ridicate de clor se folosește uneori o titrare iodometrică. Această metodă testează clorul total. Clorul din soluția de testat oxidează unele ioduri care au fost adăugate. Acesta formează un complex de iod care reacționează apoi cu un indicator precum amidonul. Soluția este titrată cu un agent reducător înapoi la o culoare clară. Această metodă este supusă interferențelor altor agenți de oxidare care pot fi prezenți în afară de clor.
Metoda peroxidazei pentru clorul larg. În această metodă, clorul oxidează un indicator în prezența unei enzime peroxidază. Această metodă a fost propusă pentru utilizarea în benzi indicatoare de clor. Rezultatul este raportat ca clor liber CI2 în ppm. Benzile de testare utilizând această metodă pot fi, de asemenea, utilizate pentru a testa peroxizii. Dacă proba conține cloramine, acestea pot fi transformate în clor liber în condiții acide în prezența ionului de iodură și a unui catalizator peroxidază. Rezultatul este apoi clorul total. Au fost propuse metode de conversie a cloraminei pe o parte a benzii de testare, astfel încât să se obțină un rezultat pentru clorul liber, clorul total și, prin urmare, scăderea clorului combinat.
Email: info@yingaolab.com
http://www.lohandbio.com/
